Mancarica de fasole boabe

de RODIMUR in Mancaruri de legume, 16 Aug 2017 | 3283 vizualizari

 

În piețe a apărut de câtva timp fasolea boabe și mie-mi place, în fiecare vară, să prepar o mâncarică din aceasta, de sezon. Este foarte bună și ușor de preparat.
La ingrediente, cantitatea de fasole am redat-o, așa după cum am cumpărat-o în piață, de la o bătrânică simpatică...

 

INGREDIENTE

  • 3 borcane (400 g) de fasole boabe albă
  • 2 morcovi
  • 1/2 țelină
  • 2 cepe medii
  • 2 roșii medii
  • 1 ardei verde
  • 1 ardei roșu
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 1 legătură de leuștean
  • ulei pentru călit ceapa
  • sare
  • piper
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Mancarica de fasole boabe:

Se spală fasolea și se pune la fiert în apă suficientă.

Separat, se mai pune o oală cu apă la încălzit, pentru a fi gata când veți schimba apa la fasole.

Se aleg leușteanul și pătrunjelul, se spală și se taie fiecare mărunt.

Se curăță legumele, se spală și se taie, nu prea mărunt. În această mâncărică, îmi place să tai legumele mai mari, ca să se vadă frumos în farfurie și ca să simt ce mestec.

Roșiile se spală și se curăță de semințe, după care se taie și ele și se pregătesc.

După câteva clocote, se schimbă apa la fasole, cu cea încălzită și se pune din nou oala la fiert, la foc iute.

Între timp, se călește ceapa ușor, până devine transparentă, iar apoi se călesc pe rând în aceeași cratiță, ardeii grași, morcovii, țelina și la urmă roșiile. Când legumele s-au călit puțin, se adaugă apă caldă și se pun la fiert, la foc iute.

Când fasolea este fiartă (nu durează prea mult) se scurge de apă și se pune peste legumele călite și fierte. Se mai lasă câteva clocote, se condimentează cu sare și piper, după gust, se mai completează cu apă (caldă) în cazul în care este nevoie și după încă un clocot-două, se oprește focul la aragaz, se presară leușteanul și pătrunjelul, se pune capacul la oală și după un sfert de oră se poate servi la masă.

Mie-mi place să mânânc acest fel de mâncare cu mămăliguță caldă.

 

TIPS-URI

1

Fasolea boabe nu necesită înmuierea prealabilă (pentru că este fragedă), dar tot este necesar să fie schimbată apa la fiert.

2

Nu ardeți ceapa, ca să nu se facă amară.

3

Nu fierbeți prea mult mâncarea, pentru ca legumele să nu se terciuiască. Este frumos ca ele să se vadă întregi, viu colorate în farfurie.

Daca ti-a placut reteta noastra "Mancarica de fasole boabe" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

HAND HELD SEALER

- 29 %
69.99 lei
49.99 lei

COMENTARII (28)

RODIMUR 1

18.08.2017, 12:22

Mulțumesc, Anca!

miki_a 1

22.08.2017, 10:12

Ce mult îmi place!

RODIMUR 1

22.08.2017, 10:36

Mulțumesc, Mimi! Sunt, cu adevărat, foarte buni...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Supa de  rosii reteta simpla, usoara si gustoasa

ieri la 19:50

Polenta cu mix de ciuperci și brânză gorgonzola

pe 30.05 la 10:59

Briose cu crema de ciocolata pentru Ziua Copilului

pe 29.05 la 16:38

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5129 puncte

Ksenya

2078 puncte

Rocsi

1566 puncte

trifadalia

800 puncte

Panacris

355 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola

Plăcinte întoarse cu ceapă și brânză... citeste mai mult

Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
RETETA RECOMANDATA
Musaca cu vinete si dovlecei