Aperitiv floricele cu cașcaval

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 14 Iun 2017 | 10247 vizualizari

 

O rețetă pe care n-am mai făcut-o de mai mult de 30 ani... Pe vremea aceea, aceste floricele cu cașcaval îi plăceau foarte mult băiatului meu cel mare. Am găsit, zilele trecute, forma pentru floricele și m-am gândit să pun în aplicare o rețetă uitată de mult timp. Așa că a trebuit să mi-o amintesc...
Pe vremuri erau și forme de steluțe de umplut cu cașcaval, sau cu alte tipuri de brânză.
Din ingredientele acestea ies aproximativ 30 de floricele.

 

INGREDIENTE

  • 2 ouă
  • 250 grame făină albă
  • 250 ml lapte
  • ulei pentru prăjit floricelele
  • sare
  • 200 grame cașcaval răzuit
  • măsline/roșii/gogoșari pentru decor
Portii: 15
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv floricele cu cașcaval:

Se amestecă într-un vas cu diametru mic, făina, ouăle, sarea și laptele, cu grijă, să nu se formeze cocoloașe, pentru a obține o compoziție mai groasă puțin decît aceea pentru clătite.

Când compoziția este gata, se toarnă ulei într-o crăticioară mică, tot cu un diametru redus, atât cât să cuprindă forma pentru floricele (care trebuie să se scufunde integral în ulei).

Se încinge uleiul, se ține forma pentru floricele 1-2 minute în uleiul încins, apoi se introduce în vasul în care este compoziția, dar numai până la marginea superioară a petalelor de floare, să nu o depășească.

Compoziția se va prinde pe formă și imediat se introduce forma, cu această compoziție pe ea, în uleiul încins. Veți vedea că în jurul formei se va forma floarea. Se ține forma cu floarea în uleiul încins până începe să se rumenească puțin, apoi se scoate afară și se lasă într-o farfurie cu hârtie aborbantă, pentru a scăpa de surplusul de ulei.

La fel se procedează în continuare, până se epuizează toată compoziția.

Cașcavalul se dă pe răzătoarea fină. Cine vrea, poate folosi și telemea.

Se ornează floricelele cu cașcavalul (sau telemeaua) răzuită și se decorează după cum dorește fiecare.

TIPS-URI

1

Vasul în care faceți compoziția pentru floricele, trebuie să aibă un diametru mic. Dacă nu, compoziția se va extinde la orizontală și nu va avea suficientă adâncime pentru a scufunda în ea forma de floricele.

2

Nu scufundați forma cu floarea mai sus de marginea petalelor. În caz contrar, odată întărită floarea în uleiul încins, nu o veți mai putea scoate de pe formă, decât stricând-o.

3

Pentru prăjit floricelele, folosiți de asemenea, o crăticioară cu diametru mic, pentru că forma trebuie scufundată în întregime în ulei și dacă vasul ar fi mai mare, ar trebuie să folosiți foarte mult ulei.

4

Lăsați floricelele pe hârtie absorbantă, pentru a scăpa de surplusul de ulei.

5

Floricelele se pot umple și decora și cu telemea răzuită. Gustul sărat de telemea ar putea estompa senzația uleioasă a floricelelor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv floricele cu cașcaval" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (31)

xana 1

21.11.2017, 19:09

Acum am dat de reteta asta. Foarte frumoase si bine explicati pasii

RODIMUR 1

21.11.2017, 19:47

Mulțumesc frumos, Xana, pentru apreciere! Mă bucur mult dacă rețeta (veche) îți va fi de folos...!

humar59 1

13.03.2023, 05:58

Foarte frumoase, îmi plac foarte mult Îmi puteți spune de unde aș putea cumpăra forma? Am căutat-o, dar am găsit forme, dar, formate din lame metalice goale la mijloc.
Mulțumesc!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Supa de  rosii reteta simpla, usoara si gustoasa

ieri la 19:50

Polenta cu mix de ciuperci și brânză gorgonzola

pe 30.05 la 10:59

Briose cu crema de ciocolata pentru Ziua Copilului

pe 29.05 la 16:38

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5129 puncte

Ksenya

2078 puncte

Rocsi

1566 puncte

trifadalia

800 puncte

Panacris

355 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola

Plăcinte întoarse cu ceapă și brânză... citeste mai mult

Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
RETETA RECOMANDATA
Saleuri cu cascaval afumat