Aperitiv oua umplute cu crema de branza si jambon

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 5 Ian 2019 | 8439 vizualizari

 

Mi-a venit ideea să fac aceste ouă umplute atunci când am văzut cât de bună a ieșit crema de brânză pentru rulouri. Am făcut o altă porție de cremă de brânză (dar fără ceapă!), am adăugat în ea jambon tăiat mărunt și am avut o umplutură foarte bună pentru niște ouă festive sățioase și foarte gustoase.

 

INGREDIENTE

  • 8 ouă fierte tari
  • 4 felii de jambon
  • 200-250 grame de brânză grasă de vaci
  • 25-30 grame de unt
  • 2-3 linguri de smântână grasă
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui
  • 1/2 linguriță rasă de sare fină
  • 1/2 linguriță rasă de zahăr tos fin
  • 1/2 legătură de mărar (opțional)
  • 3-4 gălbenușuri de ouă fierte tari
  • Pentru decor:
  • salată verde
  • 8-10 linguri de maioneză
  • jambon
  • măsline tăiate
  • feliuțe de roșii
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv oua umplute cu crema de branza si jambon:

Se pun ouăle la fiert în apă rece cu sare. După timpul recomandat pentru fierberea ouălor tari, se iau de pe foc și se pun la răcit, după care se curăță de coji. Se taie ouăle fierte și o parte din gălbenușuri se vor folosi la umplutură, iar din celelalte se va face maioneza pentru decor.

Se taie foarte mărunt feliile de jambon, dar se păstrează capetele, pentru decor.

Se mixează foarte bine brânza grasă de vaci cu untul, smântâna, uleiul de floarea soarelui și gălbenușurile răzuite fin. Se adaugă, după gust: sarea, zahărul tos fin, mărarul tocat (opțional) și jambonul tăiat mărunt.

Dacă nu aveți pregătită maioneză pentru decor, o veți face repede din jumătate din gălbenușurile rămase, 1 gălbenuș crud, 1 linguriță de muștar clasic, 30-40 ml de ulei de floarea soarelui și zeamă de lămâie. Se mixează maioneza, până ce se întărește și este potrivită pentru decorat.

Se umplu jumătățile de albușuri cu umplutura, se pun pe un platou în care s-au aranjat frunze de salată verde și se decorează cu: maioneză, măsline tăiate, feliuțe de jambon și de roșii, sau după gust și în funcție de ce ingrediente mai aveți în frigider.

Se păstrează la frigider până la servire și apoi, până la epuizare.

 

 

TIPS-URI

1

Pentru o cremă bună de brânză, onctuoasă și fină, alegeți brânză grasă de vaci, care n-a fost scursă tare de zer. Brânza scursă tare va rămâne uscată, nisipoasă și înecăcioasă, oricâte ingrediente onctuoase îi veți adăuga.

2

Nu fierbeți prea mult ouăle, ca să nu se înverzească gălbenușurile.

3

Folosiți o jumătate din gălbenușuri la cremă, iar cealaltă jumătate, la maioneză.

4

Păstrați ouăle umplute la frigider, la rece, până la servire și apoi, până la epuizare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv oua umplute cu crema de branza si jambon" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (25)

RODIMUR 1

05.01.2019, 20:46

Mulțumesc, Cătălina!

Ancutsa 1

14.01.2019, 15:09

Arata grozav!

RODIMUR 1

14.01.2019, 15:43

Mă bucur mult că-ți place, Ancutsa! Mulțumesc frumos pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

ieri la 22:08

Muschiulet de porc savuros cu rosii cherry si mozzarella gratinata

de Rocsi 9

ieri la 20:56

Salata traditionala greceasca cea mai simpla reteta

ieri la 19:20

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Oua umplute, cu sos