Desert melcisori de post, cu rahat

de RODIMUR in Dulciuri, 14 Apr 2019 | 2732 vizualizari

 

Am făcut adeseori melcișori, de dulce, sau de post, cu aluat dospit (ca acum) sau cu aluat de foietaj, mai mari, sau mai mici, umpluți cu gem, dulceață, sau rahat... De fiecare dată, oricum ar fi fost făcuți, erau foarte apreciați și de aceea vreau să vă prezint acum o rețetă reușită de melcișori de sezon, adică de post. Deși aluatul este de post, grație ingredientelor, melcișorii au ieșit foarte buni și aromați, dulci, pufoși și destul de mari, dat fiind faptul că au crescut în cuptor. O adevărată plăcere să-i savurezi, simpli, sau cu o cană de ceai, sau cafea.
Din ingredientele de mai jos am făcut 16 melcișori, fiecare cam de dimensiunea unei palme.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 600 grame făină albă
  • 25 grame de drojdie proaspătă
  • 2 linguri încărcate de zahăr tos fin
  • 300 ml de apă caldă
  • 4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • coaja răzuită de la 1 portocală
  • coaja răzuită de la 1 lime
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de sare
  • Pentru umplutură:
  • rahat de fructe
  • Pentru sirop:
  • coaja răzuită de la 1 portocală
  • 100 ml apă
  • 2 linguri de zahăr tos
  • Pentru decor:
  • 3-4 linguri de zahăr brun
Portii: 16
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert melcisori de post, cu rahat:

Pentru aluat, se pune făina amestecată cu praful de sare în vasul pentru frământat și în mijlocul ei se face o adâncitură în care se adaugă: drojdia mărunțită, zahărul, vanilia, coaja răzuită de portocală și de lime. Se toarnă apa caldă în mjlocul vasului, puțin câte puțin și se amestecă ingredientele, până ce se dizolvă atât drojdia, cât și zahărul. Apoi se toarnă în continuare apa caldă, treptat și se încorporează toată făina. Pentru definitivarea aluatului se adaugă treptat uleiul și se frământă până ce se absoarbe total, iar aluatul devine elastic și nelipicios.

Se acoperă vasul cu un șervet curat și se pune într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece, ca să dospească, timp de 35-40 minute.

Între timp se taie rahatul în cubulețe mici și se face siropul. Când siropul a fiert se lasă să se răcorească și nu se strecoară, coaja de portocală putând avea un rol decorativ.

Când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frământă cu puțină făină, pentru eliberarea bulelor de aer care l-au umflat. Se împarte aluatul în patru bucăți egale.

Se ia o bucată de aluat și se întinde o foaie dreptunghiulară cu dimensiunile de aproximativ 12/25 cm. Cu un cuțit se taie patru fâșii, de-a lungul foii de aluat și pe fiecare fâșie se pun bucățele de rahat, la 1 cm distanță unele de altele. Se lipesc de-a lungul marginile fâșiei, închizând înăuntru cubulețele de rahat, iar apoi se rulează, cu partea în care s-au lipit marginile, adusă spre interiorul ”melcului”. (Toate acestea se pot observa ușor în pozele atașate rețetei.)

Se procedează la fel până la epuizarea aluatului. Melcișorii formați se pun în tavă, în care s-a întins în prealabil hârtie de copt. După 10 minute, timp în care melcișorii mai cresc, se ung cu siropul de portocale (nestrecurat, ca să rămână, decorativ, coaja răzuită) și apoi se presară zahăr brun.

Se dau melcișorii la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, până ce se rumenesc frumos și uniform. Se pot servi imediat după ce s-au răcorit.

TIPS-URI

1

Pentru ca aluatul să crească frumos și repede, toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, drojdia trebuie să fie proaspătă, iar lichidul pentru frământat (apa, în acest caz) trebuie să fie cald.

2

Pentru dospit, adăpostiți aluatul, acoperit cu un șervet curat, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

3

Pregătiți din timp umplutura (cubulețele de rahat) și siropul pentru uns.

4

Lăsați siropul de portocale să se răcească, înainte de a unge melcișorii cu el.

5

Nu strecurați siropul. Coaja răzuită de portocală are un frumos efect decorativ.

6

Lăsați spațiu în tava de copt, între melcișori, pentru că ei mai cresc în cuptor.

7

Dacă aveți un cuptor care nu coace uniform, aveți grijă să înversați tava, pentru ca melcișorii să se rumenească toți uniform.

8

Cine vrea, poate decora melcișorii cu zahăr pudră, dar cel brun este mai eficient și mai aspectuos. În plus, rămâne fixat pe melcișori, nu se împrăștie.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert melcisori de post, cu rahat" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (25)

RODIMUR 1

14.04.2019, 21:34

Mulțumesc frumos, Cristina! În momentul pozei, pe primul loc erau melcișorii, iar cănița era pregătită să intre și ea în scenă...

Gherca Daniela 1

15.04.2019, 11:57

mmm ce as papa 1 acum!

RODIMUR 1

15.04.2019, 12:31

Și eu te-aș servi cu multă plăcere, Daniela...! Mulțumesc frumos pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Supa de  rosii reteta simpla, usoara si gustoasa

pe 31.05 la 19:50

Prajitura cu capsuni - 1 iunie- copilarie

pe 31.05 la 13:34

Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola

pe 31.05 la 10:49

Polenta cu mix de ciuperci și brânză gorgonzola

pe 30.05 la 10:59

Briose cu crema de ciocolata pentru Ziua Copilului

pe 29.05 la 16:38

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5129 puncte

Ksenya

2078 puncte

Rocsi

1566 puncte

trifadalia

800 puncte

Panacris

355 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola

Plăcinte întoarse cu ceapă și brânză... citeste mai mult

Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
RETETA RECOMANDATA
Desert mini tarte cu crema de vanilie si fructe