Mamaliguta cu busuioc si parmezan preparata la wok

de Merisor in Aperitive / Garnituri, 21 Apr 2019 | 2527 vizualizari

 

Am simțit nevoia să ies puțin din rețeta clasică și, inspirată din rețetele lui Vlăduț, bucătarul de la Neatza, a rezultat o gustoasă mămăliguță cu busuioc și parmezan preparată la wok.

 

INGREDIENTE

  • 1500 ml apă
  • 500 g mălai extra
  • 1 linguriță sare
  • 5-6 frunze de busuioc
  • 75 g parmezan ras
  • 20 g unt
Portii: 8
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Mamaliguta cu busuioc si parmezan preparata la wok:

Este bine ca întotdeauna, când preparăm ceva, să aducem pe masa de lucru tot ce este necesar pentru preparat.

Adică ustensile și ingrediente.

Cernem mălaiul într-un vas, pentru a fi aerat.

Pregătim sarea, rupem frunzele de busuioc și le spălăm.

Dăm parmezanul pe răzătoare și tăiem cubulețul de unt.

Punem wokul cu apă, la foc mediu, iar la primul clocot, adăugăm sarea și o mână de mălai. Amestecăm intens cu o spatulă sau tel siliconic, micșorăm intensitatea focului și așteptăm din nou atingă punctul de fierbere. Adăugăm mălaiul în ploaie, amestecând continuu pentru omogenizare. Apoi, acoperim wokul cu capacul și lăsăm mămăliguța să fiarbă la foc încet, pentru aproximativ 15-20 de minute. Mai trecem pe la ea din când în când și o mai amestecăm cu o spatulă de lemn sau silicon. Telul l-am folosit doar până am pus tot mălaiul, pentru a nu se crea cocoloașe. După acest interval, gustăm mămăliguța, iar dacă este preparată adăugăm untul. Amestecăm intens, până acesta se topește și se încorporează în mămăliguță. Adăugăm și parmezanul ras, amestecat cu frunze de busuioc, rupte mărunt. Mai lăsăm mămăliguța 5 minute pe foc, pentru ca busuiocul să-si degaje aroma, amestecând-o ușor. Apoi, cu o lingură umezită în apă rece, o strângem ușor de pe margini spre interior, pentru a o putea răsturna pe platou. Bunica îmi spunea că mămăliuța este fiartă atunci când începe să se desprindă singură de pe făcăleț, sau spatula cu care amestecăm, Dar pe vremea aceea foloseam mălai brut și fierbea foarte greu. Este tare gustoasa, mai ales cu ciulama de pui cu ciuperci și cu brânză sărată, cârnați de casă și ceapă roșie, cum am servit-o noi!

Daca ti-a placut reteta noastra "Mamaliguta cu busuioc si parmezan preparata la wok" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (18)

Panacris 1

22.04.2019, 13:07

Interesantă ideea!

elucubratiiculinare 1

22.04.2019, 14:53

super idee

Gherca Daniela 1

22.04.2019, 15:52

COMENTEAZA

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Mamaliga