Papricas de pui

de oanapl in Pui, 7 Aug 2017 | 9481 vizualizari

 

Am văzut această rețetă la Madi și la Merișor și am împrumutat de la fiecare câteva idei și a ieșit un papricaș delicios. Vă invit și pe voi la o porție! ;)

 

INGREDIENTE

  • 500 g piept / pulpe de pui (dezosate)
  • 2 cepe uscate
  • 1 conservă de roşii
  • 1 lingură de pastă de tomate concentrată
  • 1 linguriță boia iute
  • 1 lingură boia dulce
  • 3 ardei copţi decojiţi şi curăţaţi de seminte şi cotoare
  • 1 lingură făină
  • dafin
  • piper
  • sare
  • 3 linguri ulei
  • 100 ml smântână de gătit
  • 1 lingură făină
  • pătrunjel proaspăt
  • Pentru găluşte:
  • 2 ouă
  • 1 lingură apă minerală
  • sare
  • făină
Portii: 5
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Papricas de pui:

Tai carnea cubuleţe și le călești în ulei, până se albesc, apoi le scoți într-un castron.
În uleiul rămas, călești ceapa tocată peștișor, apoi torni un pahar de apă şi lași să se înmoaie ceapa. Adaugi boiaua dulce, boiaua iute, dafinul, ardeii copţi tăiați fâşii, roşiile cubuleţe, pasta de tomate, sare, piper şi carnea. Torni compoziția într-un vas termorezistent și îl introduci în cuptorul preîncălzit la 170 de grade C, pentru 40-50 de minute.
Pentru găluşte, pui apă la fiert. Bați ouăle cu sare ca pentru omletă, apoi adaugi apa și pui făină până obţii o ciulama mai groasă.
Pui compoziția cu lingura (ca şi găluştele de griş) în apă fiartă, la foc mic, ca apa să nu bolborosească, pentru ca se vor împrăştia. Le fierbi cca.15 minute, de când se ridică la suprafaţă.
Amesteci smântâna cu o lingură de făină și apoi adaugi câteva linguri de sos fierbinte şi amesteci bine ca să aduci la aceeaşi temperatură, apoi torni peste compoziția din cuptor și omogenizezi. Adaugi şi găluştele scurse de apa în care au fiert. Amesteci şi potrivești de sare şi piper. Mai lași 5 minute la cuptor, apoi dai deoparte şi presari pătrunjelul tocat fin.

Daca ti-a placut reteta noastra "Papricas de pui" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (14)

dantes 1

11.08.2017, 17:07

Bun!

oanapl 1

11.08.2017, 17:39

Vă mulțumesc de aprecieri!
Te servesc cu drag Rocsi, când mai fac!

Sidy 1

18.09.2020, 13:03

Arata intr-un mare fel ! Multumesc pentru idee...stiu ce fac maine de mancare !

COMENTEAZA

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Ciulama de pui