Salata poloneza cu ton

de RODIMUR in Salate, 27 Sep 2018 | 4361 vizualizari

 

Zilele trecute am aflat de la cineva de această rețetă și cum toate ingredientele îmi erau pe plac, am și făcut-o într-o seară, pentru cină. Nu este pretențioasă, se prepară destul de repede și este foarte consistentă și onctuoasă.
Salata se prepară în straturi și după ce stă la frigider 25-30 de minute se servește ca atare, se amestecă, sau se redecorează, după ce i s-a dat o formă atractivă.

 

INGREDIENTE

  • 75 grame de orez
  • 75-100 grame de cașcaval
  • 1 conservă de ton în ulei
  • 4-6 linguri încărcate de maioneză
  • 2 legături de ceapă verde
  • 2 ouă fierte tari
  • sare
  • piper
Portii: 3
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata poloneza cu ton:

Mai întâi se pregătesc toate ingredientele.

Orezul se alege, se spală în câteva ape, se fierbe, după care se clătește bine și se lasă la scurs.

Ceapa se curăță, se spală și se taie rondele.

Cașcavalul se răzuie pe răzătoarea mică.

Se fierb două ouă tari.

Se scot bucățile de ton din conservă și se lasă să se scurgă de ulei.

Se face o maioneză groasă, dintr-un: gălbenuș fiert tare, unul crud, 1 linguriță de muștar și 75 ml de ulei.

Se unge bolul cu puțin ulei, după care se pun în el următoarele straturi de ingrediente:

- orezul fiert, scurs bine de apă, nivelat uniform pe fundul bolului;

- se unge stratul de orez cu 2 linguri încărcate de maioneză;

- se presară condimentele pregătite (sare și piper);

- se adaugă bucățile de ton, scurse de ulei;

- se mai întinde un strat de maioneză (eu am renunțat la acest strat, pentru ca salata să nu fie prea grasă);

- se presară din nou sare și piper;

- se pune un strat de ceapă verde tăiată rondele;

- se presară uniform cașcavalul răzuit;

- se întinde al treilea strat de maioneză (două linguri încărcate);

- se presară din nou, sare și piper;

- se răzuiesc ouăle fierte tari pe răzătoarea mare;

- se decorează cu rondele de ceapă verde.

Se acoperă bolul cu o folie alimentară de aluminiu și se dă la frigider pentru 30 de minute.

După acest interval de timp, salata se scoate din frigider și se servește, tăind porții direct din bol, amestecând mai întâi ingredientele, sau dându-i o formă frumoasă și redecorând-o.

 

TIPS-URI

1

Fierbeți suficient orezul, dar nu prea mult, ca să nu se terciuiască. Bobul de orez trebuie să rămână întreg.

2

După fierbere, orezul trebuie clătit în mai multe ape și scurs bine, pentru ca salata să nu fie apoasă.

3

Puteți răzui cașcavalul pe răzătoarea mare, dacă vă place așa.

4

Puteți înlocui cașcavalul cu telemea, dar atunci va trebui să fiți atenți la dozarea sării în mâncare.

5

Maioneza trebuie să fie densă, bine legată, nu lichidă.

6

Lăsați bucățile de ton să se scurgă de ulei, înainte de a fi adăugate în salată.

7

Alegeți ceapă verde abia apărută, cu tijele subțiri.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata poloneza cu ton" nu uita sa-i faci un review.

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Salata cu cartofi si sardine