Vinete aromatizate la grill, cu mujdei de usturoi

de RODIMUR in Mancaruri de post, 5 Mar 2020 | 9309 vizualizari

 

Mă pregătisem să fac vinete umplute cu ciupercuțe, dar m-am răzgândit și am preparat altă rețetă. Este un preparat de post care poate fi servit și lângă o porție de carne, ca garnitură. Un preparat aromatizat, economic și sănătos, care se face destul de repede și care merită efortul minim solicitat, pentru gustul său exotic și plăcut. Iar asocierea cu mujdeiul de usturoi, făcut ca o maioneză, este savuroasă...

 

INGREDIENTE

  • 1 vânătă proaspătă (300-350 grame)
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • amestec de ierburi italiene
  • oregano
  • Pentru mujdei:
  • 4 căței de usturoi
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 3-4 picături de oțet
  • sare
  • Pentru servit:
  • 2-4 felii de pâine prăjită
  • 1 roșie
  • codițe de ceapă verde
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Vinete aromatizate la grill, cu mujdei de usturoi:

Vinetele se spală, se șterg cu un prosop de hârtie absorbantă și se porționează în felii groase  de 1-1,5 cm.

Se ung feliile de vinete, pe ambele fețe, cu ulei de măsline, după care se condimentează cu: sare, piper, boia de ardei dulce, ierburi italiene și oregano.

Se lasă feliile de vinete, astfel aromatizate, timp de 15-20 minute, pentru a se pătrunde.

Se unge tigaia grill cu un strat subțire de ulei și se încinge, după care se pun feliile de vinete aromatizate, la foc mic, ca să se prepare încet și să se pătrundă.

Între timp se pun feliile de pâine toast la prăjitor și se face mujdeiul de usturoi, pisat fin și mixat cu: sare, ulei de floarea soarelui și câteva picături de oțet, până ce devine ca o maioneză bine legată.

După ce s-au preparat feliile de vinete la grill, pe ambele fețe, se pun în farfurii, cu felii de roșii, mujdei de usturoi și codițe de ceapă verde. Se servesc cu pâine prăjită.

Preparatul poate fi servit și ca garnitură.

TIPS-URI

1

Alegeți vinete proaspete și fragede, care nu au încă semințe.

2

Nu tăiați feliile de vinete mai groase, ca să fiți siguri că se vor pătrunde bine în timpul preparării.

3

Înainte de a condimenta feliile de vinete, ungeți-le cu ulei de măsline.

4

După condimentare, lăsați feliile de vinete 15-20 de minute, ca să se pătrundă.

5

Încingeți tigaia grill, înainte de a pune feliile de vinete, la preparat.

6

Preparați vinetele la foc mic, ca să se pătrundă. Altminteri, s-ar putea să le ardeți și să rămână crude.

7

Preparatul poate fi servit și lângă o porție de carne, ca garnitură.

Daca ti-a placut reteta noastra "Vinete aromatizate la grill, cu mujdei de usturoi" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (29)

RODIMUR 1

03.08.2020, 11:29

Mulțumesc frumos, Xandrine!

Ksenya 1

03.08.2020, 11:50

si prajite si varianta aceasta imi plac vinetele

RODIMUR 1

03.08.2020, 13:38

Și mie la fel, Ksenya...!

COMENTEAZA

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Mancare scazuta de bob verde -“Foul akhdar bi zeit”( de post)