Tigaie picantă (de post)

de portiadelumina in Mancaruri de post, 20 Dec 2013 | 7877 vizualizari

 

Taman acum, în toiul iernii, mi-am adus aminte de căldura verii şi de unul din felurile mele preferate, tigaia picantă. Numai că fiind post, am zis să încerc o tigaie picantă care să nu conţină carne. Nu fac asta deseori, adică nu încerc să găsesc înlocuitori ai cărnii doar pentru că ţin post, dar de data asta, de dragul artei (cum se spune) am făcut compromisul.
Cum nu ştiu dacă o să încercaţi vreodată combinaţia, măcar să mă credeţi că a fost foarte gustoasă compoziţia.
Acum ce să spun, poate am să mă scot cu platoul, că la alt preparat a plăcut mai mult platoul decât ceea ce am gătit. :))

 

INGREDIENTE

  • 200 gr cubuleţe de soia
  • 200 gr cartofi
  • 1 ardei gras roşu
  • 1 ceapă roşie
  • ţelină
  • păstârnac
  • sare (după gust)
  • 100 cl ulei
  • 3-4 ardei iuţi
  • pătrunjel verde
  • anason
  • 20 gr bulion
Portii: 6
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tigaie picantă (de post):

Totul este foarte simplu. Am fiert cuburile de soia cu sare, apoi le-am scurs şi le-am presat uşor pentru a scoate apa din ele. Între timp am curăţat legumele şi le-am tocat, fierbând cartofii separat, în acelaşi timp.

Am călit legumele peste care am adăugat cuburile de soia şi le-am lăsat la foc, amestecând când şi când pentru ca ingredientele să-şi împroprieze gusturile. Spre sfârşit am adăugat bulionul şi pătrunjelul verde.

Cartofii i-am folosit ca garnitură, deşi, la fel de bine, ar fi putut fi amestecaţi (fierţi, desigur) cu celelalte ingrediente.

Gustul a fost minunat, picant, ca o zi toridă de vară.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

În locul ardeilor iuţi se pot folosi alte ingrediente picante, după cum consideră fiecare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tigaie picantă (de post)" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (85)

mamaieelena 1

21.12.2013, 18:31

cam bun continutul platoului acela si arata apetisant

nilgun 1

24.12.2013, 19:20

arata bn

MOKUSKA 1

26.04.2014, 17:32

daca nu scria ca e de post nu imi dadeam seama ca e fara carne, desi am citit ingredientele arata colorat,

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Briose cu crema de ciocolata pentru Ziua Copilului

pe 29.05 la 16:38

Crostini cu ciuperci - Reteta gustoasa pentru un aperitiv rapid

pe 29.05 la 11:02

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5129 puncte

Ksenya

2078 puncte

Rocsi

1566 puncte

trifadalia

800 puncte

Panacris

355 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Polenta cu mix de ciuperci și brânză gorgonzola

Polenta cu mix de ciuperci și brânză gorgonzola, bun de te lingi pe degete!

citeste mai mult
Polenta cu mix de ciuperci și brânză gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
RETETA RECOMANDATA
Coca de trampo